Stau in patul cald ghemuită si simt cum pleoapele mi se ating, in căutarea somnului. Trupul meu cere odihna, tînjeşte după ea de vreo 3 zile, iar eu tot nu ma pot hotarî să îi respect drepturile. Incerc să adorm. Cred ca am uitat deja cum lucrează acest proces de imi vine atît de greu să mă sting. Iar. Imi apare imaginea lui inaintea ochilor si string din buze de plăcere. Intreg corpul imi pulsează de dorinţă cand gandurile mele ating in treacăt existenta persoanei lui, si apoi ramân blocate pe acea imagine, savurînd deliciul durerii absentei lui. Il vreau. Fiecare celulă din corpul meu urlă de dorinţă, inecată de veninul lipicios al amintirii buzelor lui. Incerc să evadez din imaginatie, insă simt că mijlocul femeii din mine ia foc, mă arde plăcerea magnifica si mă sufocă lipsa pielii lui peste pielea mea. Vreau să ii simt trupul gol, singurul antidot care mi-ar ucide chinul.
Trăiesc cu amintirea buzelor lui rosii mîngîindu-mi trupul înfierbîntat, a îmbrăţisărilor sale care imi taie respiratia, a atingerilor lui pe fiecare centimetru din pielea mea, atingeri de foc, doritoare, sălbatice, dar o, cat de tandre si iubitoare. Mi-l doresc aici, as vrea să am curajul să ucid pentru a fi cu el, dar sunt slabă, si continui sa stau ghemuita in patul meu, desfătîndu-mă cu o iluzie. Aşteptând secundele să se spargă, ducându-mă cu o clipă mai aproape de zori, mai aproape de el.
Din nou imi aud pleoapele intâlnindu-se, iar o ameţeală plăcută lăsîndu se peste mine. Ah, odihna mult asteptată, suflată de zei peste corpul meu. E si asta o alinare, cel putin pînă ii reintălnesc chipul in vis.
M-am obisnuit să imi bintuie visele. Amuzant. Inainte nu visam. Era una din mândriile mele ciudate, faptul că nu stiu ce inseamna să vezi tot felul de tămpenii in somn, dar uite că mai nou, mi se intâmplă si mie. Probabil pentru că nu mă satur de chipul lui in timpul zilei, il vreau mai mult si mai mult. In vise cel putin, e al meu in intregime, il simt, il gust si mă imbăt cu parfumul uman al pielii lui. in vise, pot să traiesc. In vise, ii apartin absolut. In vise, imi apartine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu