E udă ţărâna prin care păşesc
Şi încă nu-i noapte de tot.
E praf, oboseală şi glod
Şi tremur spasmatic, apoi amorţesc.
Iar vântul de toamnă e surd şi e rece
Şi-o creangă se rupe trosnind.
Eu merg apăsat, aiurind
Şi frunze foşnesc, iar ploaia nu trece.
I-o toamnă uitată de toate şi toţi,
I-un dulce păcat ce-mi dă viaţă.
Iar ura din mine se-nalţă, semeaţă.
Se scurge prin ochii tăi morţi.
super tare poezia asta mey , luv it :X
RăspundețiȘtergere