Portret de familie (35 days left)

Pleosc! A păşit ferm, împrăştiind stropi de jeg din băltoaca în care plateau frunze uscate, un ambalaj de prezervativ şi câteva chiştoace.
L-a luat de mână pe tatăl ei, arătând cu degetul spre clădirea de un albastru şters de peste drum.
- Acolo-i?
- Nu. Taci şi aranjează-ţi fularul.
- Da’ mai avem mult? Întrebă fetiţa smiorcăindu-se şi tărăgănând cuvintele.
- Închide dracului gura şi respiră pe nas; că eu nu mă cac bani, să-mi permit să-ţi cumpăr pastile în fiecare săptămână!
Fetiţa se sperie de vocea nervoasă a tatălui ei şi, după o privire aruncată pe furiş spre faţa roşie, de plastic a acestuia, plecă ochii şi încercă să se ţină după paşii mari ai bărbatului, târându-şi bocancii mici şi plini de noroi, provocând un sunet nesuferit. Au mers în linişte o perioadă, apoi fetiţa întrebă cu nesiguranţă în voce:
- Tata? Tat... Tăticu... Da’ mama când vine?
Faţa bărbatului îngheţă. Ochii lui de-un albastru sticlos reflectau o formă nudă de dispreţ.
- Mă-ta? Nu ştiu... Da’ ce, ţi s-a făcut dor?
- Da, oftă micuţa, muşcându-şi buzele tremurânde. Tata? Da’ ce face mama acolo? Lucrează?
- Suge, curva dracului, suge, rosti bărbatul printre dinţii încleştaţi.
- A??
- Eşti surdă, vaco?! SU-GE! Ia zi şi tu: su-ge!
- Suge... repetă încet copila.
- Curvelor! Mi-aţi mâncat sănătatea şi liniştea...Zdrenţelor... I-ai zis lu’ mă-ta, nu-i aşa? I-ai zis de Anişoara mea...
- Nu i-am spus, tată...
- I-ai zis, târfo, că nu-ţi mai tace gura aia niciodată. I-ai zis, căţea proastă, zdohnituro!
Fetiţa începu a plânge isteric, ştergându-şi periodic nasul cu mâneca, întinzând mucozităţile lipicioase pe obrajii roşii de frig, peste care cădeau lacrimi grele. Bărbia îi tremura, în timp ce încerca să-şi înece sughiţurile şi să rostească:
- Da’ nu… i-am zis...nimiiiic! şi din nou o înecară lacrimile.
Bărbatul păşea nervos, tuşind şi scuipând. O apucă pe copilă de braţul stâng, trăgnd-o după el, făcând-o să se împiedice, în timp ce încerca să nu rămână în urmă. Fularul i se desfăcu şi unul dintre capetele mov, pufoase se târa acum prin noroiul cleios.
Urcară scările unei policlinici vechi, cu ferestre largi. Pe uşa de sticlă era încleiat cu bandă izolatoare un anunţ tapat la maşină, cu caractere chirilice, pe hârtie galbenă.
O femeie bine-făcută, cu ochelari cu ramă aurită ieşi trântind uşa, făcând ca plăcuţa pe care scria cu roşu „Otkrâto” să se bălăbănească.
Bărbatul şi fetiţa urcară scările până la etajul doi şi intrară în sala de aşteptare a unei secţii întunecoase, pe peretele căreia era desenat un romantic peisaj de pădure, deasupra căruia tronau literele albastre ale cuvântului „CARDIOLOGIE”.
- Să stai aici până mă-ntorc, m-ai înţeles? Spuse bărbatul, cu vocea înăsprită de încordare.
- Uhum...
Bărbatul se îndreptă spre un grup de asistente care-l analizau chicotind. Le salută zâmbind politicos şi-şi aşeză mâna pe talia unei roşcate cu decolteu bogat.
Femeia zâmbi larg, dezvelindu-şi gingiile proeminente şi dinţii cu nuanţă gălbuie.
- Să mergem, dragul meu, zise ea.
Cei doi se îndreptau spre camera de consultaţii, în timp ce bărbatul îşi lăsase mâna să alunece pe curul bombat al asistentei hlizite.
Fetiţa i-a văzut, dar n-a spus nimic.