În vid,
Aşteptarea a cunoscut ce înseamnă plăcerea
Iar ea, nepăsătoare,
A păşit lăsând urme murdare pe nori.
A lăsat cu durere lumina să-şi plimbe
Un deget hidos peste negre petale de flori.
În iad
Se-aud urletele unor cioburi sparte căzând.
I-un tăcut întuneric
Şi miroase-a căldură feeric străpunsă de gheaţă.
Sângerând orbitor stropi de vise aleargă departe,
Otrăviţi de-un sărut voluptos, plin de lipsă de viaţă.
În rai
Nu e harpă, nici cântec, nici alb.
Numai îngeri
Şi friguri. Şi plânset ucis de tăcere.
Înecaţi într-o stare difuză, confuză de calm
Ne supunem tristeţii, imuni la durere.
Iar aici
Suntem noi, aşteptând cu plăcere un cântec.
Un sunet
De cioburi ce cad fluierând rece tunet mortal.
Pentru îngeri şi oameni şi demoni – descântec.
Pentru noi, rai şi iad, vid şi linişte fără egal.
PS: am scris-o anul trecut. o postez doar pentru arhiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu