Bă, cred că asta-i dragoste (35 days left)

Tu în minte. Tu în mine. Tu – pe mâine. Tu departe. Tu în toate.
Ştii ce-aş vrea? Să pot să ghilotinez absenţa ta, care răsfiră cu gesturi ferme sare pe carnea-mi dezvelită.
Vroiam să nu-ţi vorbesc trei zile. Să uit că exişti, să-mi abandonez sufletul şi să-mi ies din minţi încercând să rup lesa de căcat care se cheamă orgoliu, sau demnitate, sau putere de voinţă, sau dracu’ ştie mai cum.
Asta vroiam, cu handicapat sadism, într-o dimineaţă în care nu-mi băusem cafeaua. Era lipsa ta, lipsa fumului scos de ţigările mele, lipsa cafelei şi, în schimb, prezenţa urletului şi a turbării în fibrele mele.
Iad, nu dimineaţă. Iad care se extindea (asemeni reţelelor de fast-food) printre trăiri, în timp ce minutarul meu se holba în gol, înţepenit.
Tu în minte, tu în mine, tu – pe mâine, tu departe, tu în toate.
Te desenez cu o caligrafie de farmacist în fiecare frază şi mă piş pe toate normele şi ideile general acceptate despre cum-trebuie-să-fie-o-relaţie.
Stai în minte, în mine, aproape, în toate. Şi-atât.